Astra Sport Bets

Astra Sport Bets - Pariuri Sportive de calitate

Bet365

Erste: Bursele sunt la niveluri atractive, dar nu intereseaza pe nimeni

Bursele de valori se situeaza la niveluri atractive din punct de vedere istoric, dar se inregistreaza si ajustari drastice ale castigurilor si ale veniturilor din vanzari, se arata intr-un raport realizat de analistii grupului austriac Erste Bank, actionarul majoritar al BCR.
Potrivit raportului, pietele din zona euro ar trebui sa fie preferate celor americane, iar marja mai mare de 780 de puncte de baza (bps) care rezulta din randamentul castigurilor fata de randamentul obligatiunilor de stat cu scadenta la 10 ani favorizeaza tot bursele europene.

"In Austria, aceasta marja a ajuns la valoarea uimitoare de 1.300 puncte de baza, in pofida ajustarii castigurilor, deja realizate. Din pacate, acest lucru nu intereseaza cu adevarat pe nimeni acum. Insa vor veni din nou acele vremuri in care investitorii isi vor aminti care sunt principiile fundamentale", a afirmat Fritz Mostbock, sef al diviziei de cercetare Erste Group.
Potrivit Erste, Bursa de Valori din Viena si ATX, indicele principal al acesteia, au fost supuse unor presiuni enorme din cauza crizei financiare globale din 2008. Analistii bancii austriece sustin ca investitorii internationali nu fac diferenta intre cresterea din Europa Centrala si de Est (CEE) si riscurile evidente din pietele de capital aflate in criza. De aceea, pietele cu o capitalizare mai scazuta sunt supuse unei presiuni mai mari ca urmare a sacrificarii ponderii actiunilor in portofolii.
Analistii Erste Group estimeaza ca cele 8 tari din Europa Centrala si de Est (CEE) vor continua sa aiba crestere economica anul viitor, media regiunii urmand sa fie de circa 2,1%, in timp ce economiile din zona euro vor scadea cu 0,4%.
"In mare, acest lucru inseamna ca desi economia zonei CEE va avea o crestere mai slaba in 2009, va ramane in continuare solida in comparatie cu media din zona euro", a afirmat Fritz Mostbock.
Conform analistilor Erste Group, pentru anul 2009 sunt posibile doua scenarii. Scenariul 1 consta intr-o etapa de recesiune temporara, urmata de incheierea crizei financiare in 2009. Scenariul 2 consta intr-o recesiune de durata cu raspandirea crizei in mai multe domenii.
"In primul scenariu, pierderile de pret vor fi deja incluse in pret in cea mai mare parte. Perspectiva pentru 2009 se va inversa, iar performantele pozitive vor fi fezabile pana la un nivel de 15 - 20%. In cel de-al doilea scenariu, rapoartele de evaluare atinse vor fi in continuare nefavorabile. In cele mai bune cazuri, performantele pentru 2009 vor ajunge la zero sau vor fi din nou in minus", a explicat Fritz Mostbock.

Centrofarm, pierderi de 1,5 mil. euro in ciuda cresterii vanzarilor

Compania Centrofarm Bucuresti (CEOF), care opereaza lantul de farmacii Centrofarm, a inregistrat in primele noua luni ale anului pierderi de 5,54 mil. lei (1,52 mil. euro), comparativ cu un profit nesemnificativ in perioada similara a anului trecut.
Cifra de afaceri a crescut cu 72% la 72,94 mil. lei (20 mil. euro), in timp ce veniturile din exploatare au avansat cu 117% la 99,66 mil. lei (27,4 mil. euro). Cheltuielile din exploatare au inregistrat insa o crestere mai puternica, de 129%, pana la 113,38 mil. lei (21,14 mil. euro), astfel ca pierderile din exploatare s-au ridicat la 13,7 mil. lei (3,76 mil. euro).

O parte din pierderile din exploatare au fost compensate insa prin rezultatul financiar pozitiv de 8,17 mil. lei (2,24 mil. euro).
Centrofarm, cel mai vechi brand romanesc de farmacii, activ de peste 75 de ani in industria de profil, a finalizat in 2007 un program de reasezare, moment in care actionariatul a luat decizia extinderii la nivel national.
Centrofarm are ca obiectiv pana la sfarsitul anului deschiderea a 12 farmacii, plan care va duce reteaua la 62 de unitati. Investitia intr-o noua unitate Centrofarm se situeaza intre 100.000 de euro si 200.000 de euro (pentru amenajare si utilare), astfel ca fondurile destinate acestui proiect sunt de peste 1,2 mil. euro.
Compania este controlata de omul de afaceri Alain Bonte, prin intermediul Generalcom, care detine 74,06% din actiunile Centrofarm. Bronte detine la randul sau 43,21% din Generalcom. Principalul actionar minoritar al Centrofarm este Fondul Proprietatea, cu 17,34% din actiuni.
Actiunile Centrofarm sunt extrem de putin tranzactionate pe Bursa RASDAQ. Ultima tranzactie, realizata pe 29 octombrie, s-a perfectat la un pret de 8 lei/actiune, care evalueaza compania la 13,8 mil. euro.

Broker Cluj: Pretul actiunilor Petrom ar trebui sa fie de 0,37-0,4 lei

"Indicatorii economici ai activitatii Petrom (SNP), sunt caracteristici unei companii puternice, solide, neintrevazandu-se riscuri majore care sa aduca compania in imposibilitatea de a face fata datoriilor atat pe termen scurt cat si pe termen lung", se arata intr-un raport de analiza realizat de Broker Cluj dupa publicarea de catre Petrom a rezultatelor financiare pe primele noua luni ale anului.
Potrivit raportului, indicatorii de rentabilitate ai companiei au inregistrat cresteri semnificative in ultimul an, unii dintre acestia atingand niveluri record.
De exemplu, profitabilitatea economica, rezultata din raportul excedent brut din exploatare (EBE) supra cifra de afaceri, a atins un nivel record de 35,16% in primele noua luni din 2008, dupa ce s-a situat in perioada 2005-2007 in jurul valorii de 25%, potrivit datelor Broker Cluj. Excedentul brut din exploatare reprezinta surplusul monetar potential degajat de activitatea de exploatare stabilindu-se ca diferenta intre valoarea adaugata (plus subventiile de exploatare), pe de o parte, si impozitele, taxele si cheltuielile de personal pe de alta parte. Valoarea EBE este apropiata, in general, de cea a EBITDA.
Un alt indicator care a inregistrat o crestere semnificativa este rentabilitatea capitalurilor proprii, care a atins un nivel anualizat de 32,61%, dupa ce s-a situat in ultimii ani intre 21% si 25%.
Cresterea indicatorilor Petrom a fost determinata de evolutia rezultatelor companiei. Cifra de afaceri neta a companiei petroliere a crescut cu 52% in primele noua luni, la 13 mld. lei, peste nivelul afacerilor nete totale de anul trecut, iar veniturile din exploatare au avansat cu 50%, la 13,46 mld. lei. In comparatie, cheltuielile din exploatare s-au majorat cu 40,5%, ceea ce a determinat aproape o dublare a rezultatului din exploatare, la 2,5 mld. lei. In consecinta, marja din exploatare a crescut de la 16% anul trecut, la 19,3%.
"Dinamica mai redusa a cheltuielilor de exploatare vizavi de veniturile operationale a dus si la imbunatatirea marjei de exploatare. In cadrul cheltuielilor operationale se poate observa o dinamica mai redusa in ceea ce priveste forta de munca, in conditiile in care retehnologizarea instalatiilor precum si reorganizarea unor activitati a dus la o diminuare a numarului de angajati pana la sfarsitul anului 2007", sustine Adrian Danciu, analist la Broker Cluj si autorul raportului.
El mai arata ca programul de modernizare a sondelor initiat de Petrom in 2007 a contribuit la cresterea rezultatului operational pe segmentul de explorare si productie. La sfarsitul lunii noiembrie, Petrom opera cu 4.339 sonde modernizate din care 2.227 modernizari au fost realizate in decursul anului 2008. Astfel, in conditiile in care pretul mediu realizat la titei a crescut in primele noua luni cu 69% la 108 dolari, costul intern de productie a urcat cu 11,6% la 18,3 dolari, iar rezultatul operational (EBIT) din explorare si productie a crescut cu 65% la 3,41 mld. lei, potrivit raportului Broker.
"Avand in vedere faptul ca profitabilitatea Petrom este data in mare parte de segmentul de explorare si productie, pretul titeiului jucand un rol determinant, ar trebui sa ne asteptam in urmatoarea perioada la o diminuare a marjelor de rentabilitate", sustine Danciu, care estimeaza o scadere a cifrei de afaceri a Petrom cu 10% in 2009.
Pretul titeiului a scazut in cateva luni de la un maxim de 150 de dolari atins in iulie, la 50 de dolari pe baril in noiembrie. Ca masura impotriva riscului deprecierii exagerate a pretului titeiului, Petrom a apelat la instrumente de acoperire a riscului pentru 40% din productia pentru 2009. Astfel, Petrom si-a asigurat pentru cantitatea mentionata un nivel minim al pretului de vanzare de 80 de dolari pe baril.
Analistii Broker sustin ca, utilizand ca baza comparativa media companiilor din sector, cotatia actiunii Petrom ar trebui sa se situeze in intervalul 0,37-0,4 lei/actiune.
Actiunile Petrom se tranzactioneaza in prezent la un pret de 0,186 lei/actiune, dupa ce au castigat ieri 5%, iar PER-ul lor (pret raportat la profitul net pe actiune) este sub 4, fata de o medie de 6,8 calculata de analistii Broker la nivel sectorial. De asemenea, marja neta a Petrom de 17,6%, este aproape dubla fata de media sectoriala de 9,3%.
In comparatie, Exxon Mobil, cea mai mare companie petroliera listata din lume, se tranzactioneaza la un PER de 7,41 si are o marja neta de 10,57%.

A doua revenire din noiembrie: SIF-urile au castigat 10% in doua zile

Bursa a inchis cea de-a doua sedinta consecutiv in urcare, in trend cu evolutiile bursiere externe, indicele compozit al pietei, BET-C inregistrand o crestere de 2,6%. Indicele BET, al celor mai lichide 10 companii din piata a urcat marti cu 2,1%, depasind pragul de 3.000 de puncte.
"Volatilitatea ridicata este prezenta si pe pietele externe, nu numai la noi. La noi reactia este mai vizibila pentru ca avem o piata mica, cu putine companii, dar toate pietele, fie cea locala, cele europene sau cea americana, sunt dominate de incertitudine asupra viitorului si de nehotararea investitorilor de intrare la cumparare", a declarat Leonard Visan, directorul general al societatii de administrare a investitiilor Investica.

SIF-urile au fost si de aceasta data printre cele mai tranzactionate titluri din piata, consemnand printre cele mai mari cresteri din sedinta de ieri. Cea mai mare apreciere a fost inregistrata de titlurile SIF Moldova (SIF2), de 8,5%, urmate de cresterile SIF Banat-Crisana (8%), SIF Transilvania (6%) si SIF Oltenia (5,8%). Cea mai redusa apreciere din sedinta de ieri din randul societatilor de investitii a fost consemnata de titlurile SIF Muntenia (SIF4), care au urcat cu doar 3,9%, pana la pretul de tranzactionare de 0,67 lei/actiune.
Indicele BET-FI, care reda evolutia societatilor financiare, a consemnat astfel un avans de 6,13%, iar in ultimele doua zile a castigat aproape 10%. La inceputul lunii noiembrie, SIF-urile au castigat 46% in sase sedinte, dupa care au cazut din nou. "Este extrem de dificil sa mai faci aprecieri despre ceea ce se mai poate intampla, pentru ca orice este posibil. Majoritatea vestilor despre Romania sunt negative iar treptat vedem cum stirile se coroboreaza cu realitatea: avem disponibilazi, avem sistari ale productiei, avem scaderi de consum, de ce nu poate fi posibila si o recesiune. Nu se stie nimic despre ce va fi cu siguranta si din aceasta cauza investitorii prefera sa tina banii", a adaugat Visan.
In sectorul energetic, companiile petroliere au continuat sa se aprecieze si in sedinta de ieri, titlurile Petrom (SNP) urcand cu 6,2% peste nivelul de referinta, atingand un pret de tranzactionare de 0,188 lei/actiune. Actiunile Rompetrol Rafinare au inregistrat o apreciere ceva mai temperata, de 2,2%, pana la nivelul de 0,019 lei/actiune.
Companiile de utilitati Transelectrica (TEL) si Transgaz (TGN) au urcat cu 1,6% si respectiv cu 2,3%. Evolutiile pozitive ale companiilor energetice au urcat cotatia indicelui de profil, BET-NG cu 2,3%, pana la nivelul de 370 de puncte.
In sectorul financiar, titlurile BRD Groupe SocGen (BRD) au urcat in sedinta de ieri cu 3,8%, pana la nivelul de 8,25 lei/actiune, in timp ce actiunile Bancii Comerciale Carpatica (BCC) au stationat la nivelul de 0,199 lei/ actiune. Si de aceasta data, printre cei mai buni performeri din sedinta de ieri s-au numarat companiile din sectorul chimic, Amonil Slobozia (AMO) si Azomures Tg. Mures (AZO), care au urcat cu 7,8% si respectiv cu 14,7%.
"Pe orice sector s-ar miza acum, este de-a dreptul hazard. Urmeaza o perioada de asteptare, cu fluctuatii mari cu aspect speculativ", a incheiat Visan.
Indicii bursieri externi au inregistrat de asemenea evolutii volatile, consemnand chiar si scaderi pe parcursul sedintei de ieri, insa majoritatea au reusit sa inchida pe verde.

Fercala, SIF Transilvania: "Am pierdut tranzactii de 60 mil. euro din cauza crizei"

Presedintele SIF Transilvania spune ca strategiile de investitii de acum trei ani nu mai functioneaza pe timp de criza si ca trebuie regandite pentru a asigura lichiditati cu care se poate profita de scaderea preturilor activelor.

"In contextul actualei crize financiare, trebuie sa revedem complet strategiile pentru anul viitor, pentru ca acestea nu se vor mai inscrie in cursul normal al ultimilor doi sau trei ani. Trebuie sa ne asiguram ca avem resurse financiare suficiente astfel incat sa facem mai multe plasamente decat iesiri din afaceri. Este un moment nefavorabil sa vindem din activele pe care le detinem in prezent", a declarat pentru Ziarul Financiar Mihai Fercala, presedintele SIF Transilvania (SIF 3).

Nu doar strategiile de investitii au fost reconfigurate sub impactul crizei financiare, ci si tranzactiile si profitabilitatea acestora.
"Criza financiara ingreuneaza derularea tranzactiilor si afecteaza profitabilitatea acestora. Anul acesta am pierdut cateva afaceri de mare anvergura, de aproape 60 mil. euro, care erau gata perfectate dar care nu au mai putut fi finalizate pentru ca partenerii nostri nu au mai avut resursele necesare", a spus Fercala.
SIF Transilvania este unul dintre cei mai activi investitori de pe piata locala de capital, detinand participatii la aproape 300 de companii. Aproape jumatate din companiile portofoliului SIF sunt societati de tip inchis, in timp ce numarul celor tranzactionate pe Bursa se ridica la 21, iar cele listate pe piata RASDAQ sunt in numar de 114. Expunerile cele mai ridicate sunt detinute pe companiile active in turism si sectoarele bancar si de asigurari. SIF Transilvania detine pachetul majoritar de actiuni la 60 de companii, din totalul de 289 de companii cat detine in portofoliu.
"Pana la aceasta data, nu avem niciun fel de probleme la companiile din portofoliu la care detinem pachetul majoritar. Nu avem inca notificari de renuntari la contracte, dar nu este exclus sa se intample acest lucru. Ma gandesc acum la companiile care au volum mare de export", a explicat Fercala.
In ciuda crizei financiare, SIF Transilvania va continua sa investeasca in companiile din portofoliu, in directia cresterii eficientei si a perfomantelor. Pentru 2009, societatea are in plan investitii in statiunile Turism Felix, Tusnad, Buzias, THR Marea Neagra.
"In ultimul timp, se poate observa la SIF Transilvania o noua strategie, cea a unei companii de grup. In acest sens incercam sa crestem numarul de companii la care suntem actionari majoritari. Anul viitor vom incerca sa devenim actionari majoritari la inca trei sau patru companii", a anuntat Fercala. Planurile SIF Transilvania pentru anul viitor au in vedere infiintarea de noi companii legate de domeniul protectiei mediului. De asemenea, SIF Transilvania va incerca sa "recreeze" statiunea balneoclimaterica Oglinzi din Targu Neamt, o statiune infiintata prin decret regal in 1905, si distrusa dupa al doilea razboi mondial.
"Vom incepe proiectul anul viitor, si probabil ca investitia in aceasta statiune va depasi 15 milioane de euro", a continuat el.
Investitiile si consolidarea companiilor din portofoliu nu vor exclude insa investitiile pe piata de capital. Scaderea fara precedent a preturilor companiilor care se tranzactioneaza pe piata de capital este o oportunitate tentanta de investitii.
"Vom consolida aceste companii anul viitor, dar asta nu inseamna ca nu vom incerca sa facem speculatii pe piata de capital. Le facem si acum, dar mai cu prudenta, avand in vedere tentatia pe care o genereaza nivelul scazut al pretului activelor care se tranzactioneaza", a argumentat Fercala.
Evolutia titlurilor SIF Transilvania de anul acesta a stat de asemenea sub semnul corectiilor, afisand o depreciere de peste 80%. Retragerea investitorilor straini de pe piata locala, lipsa de resurse si educatie financiara a investitorilor autohtoni de a face fata panicii generalizate, sunt in opinia lui Fercala principalele cauze ale deprecierii agresive suferite de actiunile SIF Transilvania.
"O alta cauza este evolutia pretului actiunilor gratuite. Cand s-a dat drumul la tranzactionarea actiunilor gratuite, multi au inteles ca daca sunt actiuni capatate in mod gratuit, inseamna ca le pot vinde la orice pret. Investitorii nu le-au cumulat cu actiunile detinute anterior si nu au facut o evaluare a pretului titlurilor gratuite in functie de cele existente in piata, si nici daca este eficient sa vinzi sau nu", a explicat el.
Actiunile din majorarea de anul trecut, in valoare de 200 de milioane de euro (540 de milioane de actiuni), au intrat la tranzactionare la inceputul lunii iulie. Astfel, actionarii care au participat la majorarea de capital social derulata de SIF Transilvania si-au putut vinde titlurile blocate din cauza procesului cu societatea Cocor.
Conducerea SIF3, alaturi de managerii celorlalte SIF-uri, au incercat sa tempereze scaderile suferite de actiunile SIF prin achizitii in nume propriu. Astfel, Fercala si Floriean Firu, directorul general adjunct al SIF3, au cumparat pachete semnificative de actiuni din piata.
"Nici gesturile de achizitie ale managerilor de SIF-uri, nici cele ale SIF-urilor ca investitori institutionali pe piata, nu au influentat piata de capital si nici nu i-au stimulat pe altii sa faca acelasi lucru", a constatat Fercala.
Presedintele SIF3 estimeaza ca societatea va incheia anul 2008 cu rezultatele financiare mai mari cu 20% fata de cele bugetate. La inceputul anului, SIF3 estima un profit net de 14,7 mil. euro, si venituri de aproape 90 de mil.euro
Anul 2009 va fi foarte dificil pentru SIF 3 din doua perspective. Pe de o parte, evolutia rezultatelor financiare ale SIF 3 de anul viitor va fi reflectata de profiturile pe care companiile din portofoliu le-au inregistrat anul acesta.
"Pe de alta parte, va fi foarte dificil sa estimam profitabilitatea operatiunilor pentru anul viitor si nivelurile de profit. Sper sa se clarifice o serie de tendinte pana cand va trebui sa supunem atentiei actionarilor bugetul de venituri si cheltuieli pentru 2009. Dar probabil ca nu vom propune actionarilor nostri un buget inferior fata de anul precedent", a conchis Fercala.

Pierderi istorice de 92 mld. euro pentru fondurile din Europa

Fondurile mutuale din Europa au inregistrat in trimestrul al treilea cele mai mari iesiri nete din istorie, de 92 mld. euro, in contextul acutizarii lipsei de incredere a investitorilor si a volatilitatii de pe pietele financiare, arata raportul trimestrial emis de Asociatia Europeana a Administratorilor de Fonduri (EFAMA).
Este pentru prima data in istorie cand fondurile deschise de investitii din Europa raporteaza intr-un singur trimestru iesiri nete de 92 mld. euro. Retragerile nete au accelarat pe fondul cresterii panicii in randul investitorilor care au cautat sa se adaposteasca de volatilitatea fara precedent de pe pietele de obligatiuni si de credit, dar si de avalansa de stiri negative privind impactul crizei financiare asupra economiei reale, scrie EFAMA in raportul trimestrial.
Aproape toate categoriile de fonduri deschise de investitii - de obligatiuni, de actiuni si diversificate - au pierdut din active, mai putin fondurile monetare care au incheiat trimestrul al treilea cu intrari nete. Retragerile facute de investitori in trimestrul al treilea reprezinta 1,9% din activele tuturor fondurilor, si 2,5% din activele fondurilor de actiuni, respectiv 3,8% din activele fondurilor de obligatiuni.
In trimestru al treilea, cele mai consistente iesiri nete au fost raportate de fondurile mutuale domiciliate in Luxembourg (23,5 mld. euro), cele din Franta (20,8 mld. euro), si fondurile din Spania (12,8 mld. euro).
Singurele industrii europene care au incheiat trimestrul al treilea cu intrari nete sunt cele din Romania (30 mil. euro), Liechtenstein (326 mil. euro) si Elvetia (1,8 mld. euro).
In primele noua luni ale anului, volumul iesirilor nete raportate de fondurile mutuale din Europa se ridica la 193 mld. euro, in comparatie cu anii 2007 si 2006 care au fost incheiati cu intrari nete de 47 mld. euro, respectiv de 348 mld. euro. Cu un volum total al iesirilor nete de 134 mld. euro in primele noua luni ale anului, fondurile de actiuni au fost cele mai lovite de criza financiara, urmate de fondurile de obligatiuni si cele diversificate cu iesiri nete de 105 mld. euro, respectiv 16 mld. euro. Fondurile monetare au atras un volum net de 72 mld. euro in primele noua luni ale anului.
Activele nete totale al fondurilor mutuale din Europa au scazut cu 6,4% in trimestrul al treilea pana la 5.181 mld. euro. Peste 77% din deprecierea suferita a fost cauzata de scaderea activelor fondurilor de actiuni. Raportat la finalul anului trecut, deprecierea activelor se ridica la 15,9%.

Pierderi istorice de 92 mld. euro pentru fondurile din Europa

Fondurile mutuale din Europa au inregistrat in trimestrul al treilea cele mai mari iesiri nete din istorie, de 92 mld. euro, in contextul acutizarii lipsei de incredere a investitorilor si a volatilitatii de pe pietele financiare, arata raportul trimestrial emis de Asociatia Europeana a Administratorilor de Fonduri (EFAMA).
Este pentru prima data in istorie cand fondurile deschise de investitii din Europa raporteaza intr-un singur trimestru iesiri nete de 92 mld. euro. Retragerile nete au accelarat pe fondul cresterii panicii in randul investitorilor care au cautat sa se adaposteasca de volatilitatea fara precedent de pe pietele de obligatiuni si de credit, dar si de avalansa de stiri negative privind impactul crizei financiare asupra economiei reale, scrie EFAMA in raportul trimestrial.
Aproape toate categoriile de fonduri deschise de investitii - de obligatiuni, de actiuni si diversificate - au pierdut din active, mai putin fondurile monetare care au incheiat trimestrul al treilea cu intrari nete. Retragerile facute de investitori in trimestrul al treilea reprezinta 1,9% din activele tuturor fondurilor, si 2,5% din activele fondurilor de actiuni, respectiv 3,8% din activele fondurilor de obligatiuni.
In trimestru al treilea, cele mai consistente iesiri nete au fost raportate de fondurile mutuale domiciliate in Luxembourg (23,5 mld. euro), cele din Franta (20,8 mld. euro), si fondurile din Spania (12,8 mld. euro).
Singurele industrii europene care au incheiat trimestrul al treilea cu intrari nete sunt cele din Romania (30 mil. euro), Liechtenstein (326 mil. euro) si Elvetia (1,8 mld. euro).
In primele noua luni ale anului, volumul iesirilor nete raportate de fondurile mutuale din Europa se ridica la 193 mld. euro, in comparatie cu anii 2007 si 2006 care au fost incheiati cu intrari nete de 47 mld. euro, respectiv de 348 mld. euro. Cu un volum total al iesirilor nete de 134 mld. euro in primele noua luni ale anului, fondurile de actiuni au fost cele mai lovite de criza financiara, urmate de fondurile de obligatiuni si cele diversificate cu iesiri nete de 105 mld. euro, respectiv 16 mld. euro. Fondurile monetare au atras un volum net de 72 mld. euro in primele noua luni ale anului.
Activele nete totale al fondurilor mutuale din Europa au scazut cu 6,4% in trimestrul al treilea pana la 5.181 mld. euro. Peste 77% din deprecierea suferita a fost cauzata de scaderea activelor fondurilor de actiuni. Raportat la finalul anului trecut, deprecierea activelor se ridica la 15,9%.

Alenia ar putea implica Aerostar sau Avioane Craiova in Eurofighter

Compania aeronautica Alenia Aeronautica, membra a grupului italian Finmeccanica, estimeaza ca va fi necesara suplimentarea cu 300 a numarului de specialisti din cadrul Aerostar Bacau (ARS) sau crearea a 250 noi locuri de munca la Avioane Craiova (AVIO), in cazul in care consortiul din care face parte va fi ales pentru livrarea a 48 de avioane Eurofighter Typhoon catre Ministerul Apararii Nationale (MApN). Valoarea contractului este estimata la 4,5 mld. euro.

Consortiul Eurofighter ofera Romaniei un offset de participare industriala, in valoare de aproximativ 80% din contract, restul urmand a fi asigurat in mod direct de catre firmele afiliate companiei italiene.
Primele avioane Eurofighter ar putea fi livrate in 2010, an in care reprezentantii Alenia estimeaza ca statul roman s-ar putea decide in vederea castigatorului licitatiei.
Italienii au semnat deja un acord cu Aerostar Bacau privind o posibila colaborare viitoare in cazul in care Romania alege avioanele Eurofighter si totodata se afla in competitie pentru privatizarea Avioane Craiova.
"Aerostar are capabilitati foarte bune si poate fi folosita cel putin pentru mentenanta flotei. Avioane Craiova este mai putin apta in acest moment dar odata cu finalizarea privatizarii credem ca putem sa imbunatatim mult situatia, astfel ca poate reprezenta o alta solutie", spune Pierluigi Parolin, directorul comercial-compensare al companiei Alenia.
Potrivit lui, cele doua companii romanesti din domeniul aeronautic reprezinta posibilele locatii unde Alenia si-ar putea amplasa linia de asamblare pentru echiparea avioanelor Eurofighter cu sisteme de armament si munitie, Aerostar reprezentand in acest moment o solutie mai eficienta si mai putin costisitoare.
"Cu Avioane Craiova avem un plan de afaceri din care programul Eurofighter reprezinta circa 3%. Termenul de privatizare a fost prelungit pentru a avea timpul necesar evaluarii companiei", a precizat Pierluigi Parolin.

CNVM: Limitarea salariilor nu ni se aplica

Limitarea salariilor din institutiile publice la nivelul celor ale secretarilor de stat din Guvernul Romaniei nu se aplica conducerii si angajatilor din cadrul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, institutia care supravegheaza piata de capital, afirma reprezentantii acesteia.
Salariile din institutiile publice, de ordinul a zeci de mii de euro, mai mari decat ale primului-ministru sau ale presedintelui Romaniei, au fost intens dezbatute in urma cu o luna, iar primul-ministru a emis o decizie prin care limiteaza salariile din "institutiile publice finantate integral din venituri proprii".
Conform deciziei primului-ministru, "salariile de baza ale personalului din conducerea institutiilor publice finantate integral din venituri proprii se stabileste (...) pentru functia de presedinte (...) la nivelul indemnizatiei prevazute de lege pentru functia de secretar de stat, pentru functia de vicepresedinte la nivelul indemnizatiei prevazute de legislatie pentru functia de subsecretar de stat."
Reprezentantii CNVM sustin insa ca, desi se finanteaza din venituri proprii, institutia de supraveghere este autonoma, iar salariile sunt stabilite prin regulament propriu si ca acestea tin seama de salariile practicate pe piata financiara. Acestia au mai spus, pe de alta parte ca nivelul salariilor trebuie stabilit conform legislatiei in vigoare de catre "institutia imputernicita sa angajeze si sa numeasca aceste persoane (comisarii - n. red.)", institutie care in cazul CNVM este Parlamentul Romaniei.
Salariile comisarilor au ajuns anul trecut si la 10.000 de euro pe luna, cu 50% mai mult decat cu un an inainte. Salariul mediu in cadrul insitutiei, care ia in calcul inclusiv salariile soferilor si personalului administrativ se ridica anul trecut la 2.400 de euro, in timp ce un senator incaseaza un salariu de circa 1.500 de euro. In sistemul bancar, salariul mediu este de 800 de euro.
Brokerii si investitorii s-au plans in mai multe randuri de costurile ridicate de pe piata de capital, generate inclusiv de taxele si comisioanele incasate de CNVM, si care se reflecta in costurile de functionare a pietei. CNVM se finanteaza integral din taxele si comisioanele incasate de pe piata de capital, care sunt in ultima instanta suportate de investitori.
CNVM a renuntat totusi pe o perioada limitata, pana la finalul anului, la comisionul de 0,08% din valoarea tranzactiilor, ca masura de sprijinire a pietei pe fondul crizei financiare.

SIF Transilvania a vandut CCRL pentru 9,7 mil. euro

SIF Transilvania si-a lichidat participatia de 40,5% pe care o detinea la Comcereal Constanta (CCRL), vanzand actiunile in cadrul ofertei de preluare obligatorii derulata de firma Ameropa Holding, suma incasata de societatea de investitii financiare din aceasta tranzactie ridicandu-se la 36,8 mil. lei (9,7 mil. euro). Actionarii Ameropa nu sunt cunoscuti.
Oferta a fost intermediata de Banca Comerciala Romana, pretul oferit fiind de 38,5 lei/actiune.
Ieri a fost ultima zi in care actionarii Comcereal Constanta puteau sa-si vanda actiunile in oferta, dupa incheierea acesteia Ameropa Holding ajungand sa controleze aproape 88% din actiunile companiei autohtone de comert cu cereale, fata de 38,8% cat detinea anterior ofertei.
Firma elvetiana a platit in total 44,6 mil. lei (11,8 mil. euro) pentru un pachet de 49% din titlurile Comcereal cedate in oferta de preluare.
Ameropa Holding era obligata de lege sa cumpere 1,4 mil. actiuni pe care nu le controla, respectiv 61,2% din capitalul Comcereal, dupa ce a ajuns la o detinere de control in companie, de peste 33,3% din actiuni.
Firma din Elvetia a intrat in actionariatul Comcereal in luna mai a acestui an, cand a cumparat 24,5% din actiuni de la Bank Austria Creditanstalt, pentru 21,4 mil. lei (5,8 mil. euro).
Comcereal are un capital social de 5,9 mil. lei, divizat in 2,3 mil. actiuni cu o valoare nominala de 2,5 lei. Titlurile firmei sunt listate pe piata RASDAQ a Bursei de Valori Bucuresti. Potrivit celor mai recente raportari, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) mai detine 3,61% din actiunile Comcereal.
Compania a avut in primul semestru un profit de 4,7 mil. lei, de aproape noua ori mai mare decat in perioada similara a anului trecut, de 545.800 lei. Cifra de afaceri a scazut insa in primele sase luni cu 8,4%, de la 43,7 mil. lei la 40 mil. lei.
Cea mai recenta tranzactie cu actiunile firmei a fost realizata in sedinta bursiera de luni, cand pretul a scazut cu 1,57%, la 37,7 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea Comcereal este de 23,3 mil. euro.

Fara directie si prioritati nu ajungem nicaieri

Principala virtute a guvernului Nastase, care a si dus la succese in 2001 si 2002, a fost de ordin metodic: a stiut sa-si axeze activitatea pe directia exigentelor Comisiei UE de la Bruxelles, chiar daca prea lent si timid, totodata si-a stabilit un set de prioritati care planau asu

Turism: cum sa afli ce sa-i dai strainului

Invitatia de aderare la NATO si o imagine mai buna a Romaniei in exterior ar putea aduce mai multi turisti straini, fie pentru business, fie pentru leisure (turism de placere), afirma analistii, asa incat in 2003 tendinta de crestere a acestei industrii va continua.

Mourinho a invitat federatia engleza sa-l oferteze

Dupa ratarea calificarii la EURO 2008, nationala Angliei a ramas fara antrenor, Steve McClaren fiind demis. Federatia cauta un inlocuitor - prima oferta i-a fost transmisa lui Martin O'Neill, manager la Aston Villa, insa acesta a refuzat.


Daca Federatia vrea sa discute cu mine despre nationala, atunci sa vina cu o propunere!


Jose Mourinho
Din strainatate, Fabio Capello si-a declarat interesul pentru functie, iar Franz Beckenbauer l-a propus englezilor pe Juergen Klinsmann, insa englezii nu agreeaza deocamdata ideea ca un german sa le conduca nationala.

Jose Mourinho, "divortat" de Chelsea in septembrie, a declarat caq este dispus sa discute o evetuala oferta, numai ca aceasta nu a sosit inca pe adresa sa.

Mourinho a impresionat in mod deosebit fotbalul european, dupa ce a reusit sa cistige Liga Campionilor si Cupa UEFA cu Porto, apoi doua titluri in Anglia cu Chelsea.

Blake J.vClement A. (Bonusuri Astra Sport Bets)

Blake J.- Clement A., un duel care dupa cum arata cota pare destul de inegal.Se intalneste americanul Blake, care se afla pe locul 6 in clasamentul ATP si francezul Clement ,momentan ocupa locul 41. Toate intanirile disputate pana acum intre ei au avut un singur invingator, J. Blake. Acesta conduce cu scorul de 4-0, 3 din intalniri disputandu-se pe suprafata hard , suprafata identica cu cea de la New Haven. Ultima intalnire dintre cei doi a avut loc anul acesta la Hamburg (16.05.2007) pe carpeta rosie si a invins Blake in 2 seturi , 2-1.Blake vine si dupa o saptamana foarte buna , unde a ajuns pana in finala turneului de la Cincinnati, unde a fost invins de Federer. Exceptand meciul din sferturi , toate celelalte le-a castigat in 2 seturi.Clement a participat la toate turneele din ultimele saptamani , dovada ca doreste sa se adapteze cat mai bine cu suprafata hard pentru US Open.Clement a jucat si ieri, unde l-a invins pe Anderson , scor 2-0.Am sa fortez putin victoria lui Blake in doua seturi, unul din motive fiind forma care a aratat-o saptamana tercuta cand a castigat majoritatea meciurilor in 2 seturi si in general el este un tip care nu prea ii place sa stea mult pe teren.

S. Mirza - A. Medina Garrigues (Bonusuri Astra Sport Bets)

Turneul WTA de la New Hanven le pune azi in fata pe S. Mirza locul 22 in clasamentul WTA si pe A. Medina Garrigues , locul 33 mondial. Cele doua s.au mai intalnit o singura data , meciul fiind castigat de Medina Garrigues cu scorul de 2-1 (3-6 6-1 6-3 ). SANIA MIRZA (IND) 28 Ranking November 15, 1986 (20) Birthdate (Age) Mumbai, India Birthplace Hyderabad, India Residence 1 Career Titles $273,100 YTD Prize Money ANABEL MEDINA GARRIGUES (ESP Ranking 33 Birthdate (Age) July 31, 1982 (25) Birthplace Valencia, Spain Career Titles 7 YTD Prize Money $345,641 S. Mirza - Latest matches JPMorgan Chase Open presented by Herbalife (f) 2007-08-09 1/8 V. Razzano 2-0 S. Mirza 6-1 7-6 2007-08-08 1/16 S. Mirza 2-1 M. Hingis 6-2 2-6 6-4 2007-08-07 1/32 S. Mirza 2-0 A. Wozniak 6-3 6-2 Acura Classic (f) 2007-08-03 1/4 M. Sharapova 2-0 S. Mirza 6-2 6-1 2007-08-02 1/8 S. Mirza 2-0 D. Safina 6-1 6-2 2007-08-01 1/16 S. Mirza 2-0 E. Daniilidou 7-6 6-3 2007-07-31 1/32 S. Peer 1-2 S. Mirza 3-6 6-4 2-6 Bank of the West Classic (f) 2007-07-29 Final A. Chakvetadze 2-0 S. Mirza 6-3 6-2 2007-07-28 Semifinals S. Mirza 2-1 S. Bammer 6-2 5-7 6-3 2007-07-28 1/4 S. Mirza 2-0 P. Schnyder 7-6 6-1 2007-07-26 1/8 T. Golovin 0-2 S. Mirza 4-6 1-6 2007-07-25 1/16 A. Morigami 1-2 S. Mirza 6-4 5-7 6-7 Western & Southern Financial Group Women (f) 2007-07-21 Semifinals A. Chakvetadze 2-1 S. Mirza 6-2 5-7 6-3 2007-07-20 1/4 S. Mirza 2-0 O. Govortsova 6-1 6-1 2007-07-18 1/8 S. Mirza 2-0 V. Lepchenko 6-2 6-2 A. Medina Garrigues - Latest matches Rogers Cup (f) 2007-08-13 1/32 P. Schnyder 2-0 A. Medina Garrigues 6-3 6-2 Nordea Nordic Light Open (f) 2007-08-02 1/8 A. Medina Garrigues 1-2 D. Cibulkova 3-6 7-6 3-6 2007-07-31 1/16 A. Medina Garrigues 2-0 S. Kloesel 6-3 7-6 Wimbledon WTA (f) 2007-06-27 1/64 A. Medina Garrigues 1-2 V. Ruano Pascual 3-6 6-2 2-6 Ordina Open (f) 2007-06-18 1/16 A. Medina Garrigues 1-2 E. Vesnina 6-7 6-3 3-6 Roland Garros WTA (f) 2007-06-03 1/8 A. Ivanovic 2-1 A. Medina Garrigues 6-3 3-6 6-3 2007-06-02 1/16 A. Medina Garrigues 2-1 D. Hantuchova 4-6 7-6 7-5 2007-05-31 1/32 A. Medina Garrigues 2-0 E. Likhovtseva 7-5 6-4 2007-05-30 1/64 A. Medina Garrigues 2-1 V. Lepchenko 6-1 2-6 6-2 Internationaux de Strasbourg (f) 2007-05-26 Final A. Mauresmo 1-2 A. Medina Garrigues 4-6 6-4 4-6 2007-05-25 Semifinals A. Medina Garrigues 0-0 J. Jankovic 2007-05-24 1/4 A. Medina Garrigues 2-1 N. Li 2-6 6-3 7-5 2007-05-23 1/8 A. Medina Garrigues 2-0 A. Molik 6-2 6-4 2007-05-22 1/16 A. Medina Garrigues 2-0 Y. Fedak 6-4 6-3 Internazionali d'Italia (f) 2007-05-18 1/4 D. Hantuchova 2-0 A. Medina Garrigues 7-6 7-5 Multa bafta.

Radwanska - Sugiyama (Bonusuri Astra Sport Bets)

Un meci interesant in saisprezecimile de finala ale turneului de la New Haven intre poloneza Agnieszka Radwanska si japoneza Ai Sugiyama,este o ultima repetitie inainte de ultimul turneu de Grand Slam al anului cel de la Us Open care va incepe saptamana viitoare.Este un meci in care ambele jucatoare vor dori foarte mult sa obtina victoria pentru a avea un moral bun pentru Us Open.Jucatoarea poloneza Agnieszka Radwanska in varsta de doar 18 ani se afla pe locul 32 in clasamentul Wta Ranking,ea are un turneu castigat in palmares chiar in acest an,si chiar in aceasta luna la Nordic Light Open WTA,ea a castigat din tenis aproximativ 250000 de dolari,de partea cealalta adversara ei jucatoarea japoneza Ai Sugiyama in varsta de 32 de ani se afla pe locul 30 in clasamentul Wta Ranking,ea are 6 turnee castigate in cariera,niciunul in acest an,iar din tenis a strans aproximativ 550000 de dolari.Aceasta este prima intalnire directa dintre cele doua jucatoare,ele nemaintalnindu-se niciodata pana acum.

Schukin- Brands (Bonusuri Astra Sport Bets)

Un meci din primul tur al turneului challenger de la Geneva unde se intalnesc rusul de 28 de ani Schukin si germanul de doar 20 de ani Brands. Schukin este un jucator cu o inaltime de 1.87 si 82 de kg iar Brands un jucator de 1.95 si 92 kg. In intalnirile directe cei doi se afla la egalitate 0-0 nemeaintalninduse niciodata . In acest an Schukin a jucat in circuitul ATP 4 meciuri dintre care doua lea pierdut doua lea castigat. Brands a jucat in circuitul ATP doar doua meciuri dintre care unu la castigat unu la pierdut . Anul acesta Brands a avut o crestere importanta de la locul 526 la locul 234 . Iar Schukin in ianuarie cand ocupa locul 272 pana acum cand ocupa locul 182 a avut o crestere de 90 de locuri. In acest meci nu vor fi prea multe Breakuri avand in vedere ca ambi servesc bine dar returul lui Schukin este mai bun si experienta pe care o are la fel loviturile pe care acesta le are in cros nu il va impidica sa traca de masivul si greoi-ul Brands

Becker - Isner (Bonusuri Astra Sport Bets)

n primul tur de la New Haven avem o partida interesanta dintre neamtul Benjamin Becker si americanul John Isner. John Isner sau Karlovic2 cum i se mai spune, la cei 2 metrii si 8 centrimetri are un serviciu aproape imposibil de returnat. Se afla la apogeul carierei sale dupa ce in urma cu trei saptamani a castigat challangerul de la Lexington iar acum doua saptamani a jucat finala la Masters Seriesul de la Washington. A invins acolo jucatori ca Tim Henman, Benjamin Becker, Wayne Odesnik, Tommy Haas, Gael Monfils. Neamtul a mai fost invins acum doua saptamani la Washington de acest tanar american si cred ca va mai fi invins si astazi la New Haven, tot in trei seturi insa eu aleg doar victoria lui!In plus joaca in fatza proprilor compatriotzi care in mod sigur il vor sustzine pe toata durata acestui meci,si dupa cum neau obisnuit americanii,cu sigurantza tribunele vor fi pline si astfel il vor purta pe bratze cum se spune pe Isner ,ducandul spre victorie,o victorie asteptata de foare multa lume.O cota mai mult decat buna care poate aduce un castig important..:D

S. Mirza - A. Medina Garrigues (Bonusuri Astra Sport Bets)

Turneul WTA de la New Hanven le pune azi in fata pe S. Mirza locul 22 in clasamentul WTA si pe A. Medina Garrigues , locul 33 mondial. Cele doua s.au mai intalnit o singura data , meciul fiind castigat de Medina Garrigues cu scorul de 2-1 (3-6 6-1 6-3 ). SANIA MIRZA (IND) 28 Ranking November 15, 1986 (20) Birthdate (Age) Mumbai, India Birthplace Hyderabad, India Residence 1 Career Titles $273,100 YTD Prize Money ANABEL MEDINA GARRIGUES (ESP Ranking 33 Birthdate (Age) July 31, 1982 (25) Birthplace Valencia, Spain Career Titles 7 YTD Prize Money $345,641 S. Mirza - Latest matches JPMorgan Chase Open presented by Herbalife (f) 2007-08-09 1/8 V. Razzano 2-0 S. Mirza 6-1 7-6 2007-08-08 1/16 S. Mirza 2-1 M. Hingis 6-2 2-6 6-4 2007-08-07 1/32 S. Mirza 2-0 A. Wozniak 6-3 6-2 Acura Classic (f) 2007-08-03 1/4 M. Sharapova 2-0 S. Mirza 6-2 6-1 2007-08-02 1/8 S. Mirza 2-0 D. Safina 6-1 6-2 2007-08-01 1/16 S. Mirza 2-0 E. Daniilidou 7-6 6-3 2007-07-31 1/32 S. Peer 1-2 S. Mirza 3-6 6-4 2-6 Bank of the West Classic (f) 2007-07-29 Final A. Chakvetadze 2-0 S. Mirza 6-3 6-2 2007-07-28 Semifinals S. Mirza 2-1 S. Bammer 6-2 5-7 6-3 2007-07-28 1/4 S. Mirza 2-0 P. Schnyder 7-6 6-1 2007-07-26 1/8 T. Golovin 0-2 S. Mirza 4-6 1-6 2007-07-25 1/16 A. Morigami 1-2 S. Mirza 6-4 5-7 6-7 Western & Southern Financial Group Women (f) 2007-07-21 Semifinals A. Chakvetadze 2-1 S. Mirza 6-2 5-7 6-3 2007-07-20 1/4 S. Mirza 2-0 O. Govortsova 6-1 6-1 2007-07-18 1/8 S. Mirza 2-0 V. Lepchenko 6-2 6-2 A. Medina Garrigues - Latest matches Rogers Cup (f) 2007-08-13 1/32 P. Schnyder 2-0 A. Medina Garrigues 6-3 6-2 Nordea Nordic Light Open (f) 2007-08-02 1/8 A. Medina Garrigues 1-2 D. Cibulkova 3-6 7-6 3-6 2007-07-31 1/16 A. Medina Garrigues 2-0 S. Kloesel 6-3 7-6 Wimbledon WTA (f) 2007-06-27 1/64 A. Medina Garrigues 1-2 V. Ruano Pascual 3-6 6-2 2-6 Ordina Open (f) 2007-06-18 1/16 A. Medina Garrigues 1-2 E. Vesnina 6-7 6-3 3-6 Roland Garros WTA (f) 2007-06-03 1/8 A. Ivanovic 2-1 A. Medina Garrigues 6-3 3-6 6-3 2007-06-02 1/16 A. Medina Garrigues 2-1 D. Hantuchova 4-6 7-6 7-5 2007-05-31 1/32 A. Medina Garrigues 2-0 E. Likhovtseva 7-5 6-4 2007-05-30 1/64 A. Medina Garrigues 2-1 V. Lepchenko 6-1 2-6 6-2 Internationaux de Strasbourg (f) 2007-05-26 Final A. Mauresmo 1-2 A. Medina Garrigues 4-6 6-4 4-6 2007-05-25 Semifinals A. Medina Garrigues 0-0 J. Jankovic 2007-05-24 1/4 A. Medina Garrigues 2-1 N. Li 2-6 6-3 7-5 2007-05-23 1/8 A. Medina Garrigues 2-0 A. Molik 6-2 6-4 2007-05-22 1/16 A. Medina Garrigues 2-0 Y. Fedak 6-4 6-3 Internazionali d'Italia (f) 2007-05-18 1/4 D. Hantuchova 2-0 A. Medina Garrigues 7-6 7-5 Multa bafta.

Benjamin Becker - John Isner (Bonusuri Astra Sport Bets)

meci interesant azi in turneul de la new haven in statele unite primul tur ne ofera un meci interesant intre germanul Benjamin Becker si americanul John Isner . acesta este al doilea meci intre cei doi jucatorii in primul s-a impuis americanul isner tot in statele unite la Washington pe hard chiar in acest an scor 3-6 7-5 7-6(6) asdar in 3 seturi dupa o lupta apriga ultimul set castigat la taibrek de isner . . daca privim clasamentul john isner ocupa locul 199 in lume insa care in ultimul timp a avut o mare revenire avand o forma foarte bune invingand jucatorii mult mai buni ca el cel putin mai sus clasati . germanul Benjamin Becker ocupa in prezent locul 49 neavand nici un turneu castigat in cariera insa a reusit si el niste evolutii bune in ultimul timp mai ales pe suprafetele rapide . asdar un meci interesant care probabil va fii decis in setul decisiv si am sa pariez un 2-1 la seturi pentru germanul becker avand si o cota foarte buna . bafta!!!

Benjamin Becker(GER) VS (WC)John Isner(USA) (Bonusuri Astra Sport Bets)

Ultima repetitie inainte de US Open , New Heaven. Americanul surpriza de la Washington il intalneste pe neamtzul B Becker , care nu trece prin cea mai buna forma, el fiind eliminat din primul tur de la ultimele turnee la care a jucat. In schimb , adversarul sau a castigat Challengerul de la Lexington si a ajuns in finala la Washington , insa la Cincinnati a dat de o nuca prea tare , D. Ferrer.Sunt sigur ca el va intra mult mai motivat in teren , si va profita de forma proasta a lui Becker. Cei doi s-au mai intalnit o data , chiar la Washington . Atunci a castigat in 3 seturi si a pierdut primul set. Insa nu cred ca neamtzul va fortza acum inainte de us open , insa john are toate motivele, este luna lui , tre sa se afirme. Ultimele 5 turnee: Isner, John Data Etapa Meci Rezultat Seturi W S Financial Group Masters, Cincinnati, USA, America 14/08-07 R64 Isner, John vs. Ferrer, David 0:2 67 36 Legg Mason Tennis Classic, Washington, USA, America 05/08-07 F Isner, John vs. Roddick, Andy 0:2 46 67 05/08-07 Semifinale Isner, John vs. Monfils, Gael 2:1 67 76 76 03/08-07 Sferturi de finală Isner, John vs. Haas, Tommy 2:1 64 67 76 02/08-07 R16 Isner, John vs. Odesnik, Wayne 2:1 67 76 76 01/08-07 R32 Isner, John vs. Becker, Benjamin 2:1 36 75 76 31/07-07 R64 Isner, John vs. Henman, Tim 2:1 46 64 76 Lexington, KY, U.S.A. , America 29/07-07 F Isner, John vs. Wilson, Brian 2:1 67 63 64 28/07-07 Semifinale Isner, John vs. Evans, Brendan 2:0 76 76 28/07-07 Sferturi de finală Isner, John vs. Echagaray, Bruno 2:1 76 46 76 25/07-07 R16 Isner, John vs. Capkovic, Kamil 2:0 63 64 23/07-07 R32 Isner, John vs. Im, Kyu Tae 2:1 63 67 63 Aptos, CA, U.S.A. , America 16/07-07 R32 Isner, John vs. Evans, Brendan 1:2 46 76 67 Newport, Rhode Island, USA, America 10/07-07 R32 Isner, John vs. Norman, Dick 0:2 67 36 Ultimele 5 turnee: Becker, Benjamin Data Etapa Meci Rezultat Seturi W S Financial Group Masters, Cincinnati, USA, America 14/08-07 R64 Becker, Benjamin vs. Berdych, Tomas 0:2 36 46 Legg Mason Tennis Classic, Washington, USA, America 01/08-07 R32 Becker, Benjamin vs. Isner, John 1:2 63 57 67 Indianopolis, Indiana, USA , America 23/07-07 R32 Becker, Benjamin vs. Dancevic, Frank 0:2 46 36 Mercedes Cup, Stuttgart, Germany, Europe 16/07-07 R32 Becker, Benjamin vs. Cilic, Marin 0:2 36 26 Wimbledon, England, Europe 26/06-07 R128 Becker, Benjamin vs. Chela, Juan Ignacio 2:3 63 64 46 46 810 Pronosticul meu: victorie John Isner. Multa bafta.

Benjamin Becker - John Isner (Bonusuri Astra Sport Bets)

Un meci deosebit de interesant, intre locul 199 ATP, John Isner si ocupantul locului 49, Benjamin Becker.Daca ne uitam la pozitiile din clasament, germanul ar trebui sa fie favoritul clar al acestui meci,mai ales ca John Isner era un necunoscut pana acum cateva luni.Finala pe care a jucat-o acesta la turneul de la Washington in fata americanului Andy Roddick l-a facut sa fie cunoscut, mai ales prin serviciile sale foarte puternice si numerosii asi pe care ii face.Principalul sau atu este clar serviciul, in rest nu are un joc stralucit.Oponentul sau de azi, Becker,a inceput bine anul, insa in ultima perioada a practicat un joc nu foarte bun, serviciul este unul slab, serviciul contand foarte mult pe suprafetele hard.Cred ca meciul se va decide in 3 seturi, John Isner fiind capabil sa il invinga, mai ales daca serviciul ii functioneaza ca pana acum.Scorul intalnirilor directe este de 1-0 in favorea lui Isner, la turneul de la Washington, victorie obtinuta greu, in 3 seturi.Sper ca asa sa se intample in acest meci, John Isner sa fie declarat invingator la finalul meciului. bafta !!!

Benjamin Becker - John Isner (Bonusuri Astra Sport Bets)

O reeditare a disputei de la turneul din Washington atunci când americanul John Isner s-a impus în 3 seturi în faţa germanului Benjamin Becker. Germanul mai experimentat decât Isner este într-o scădere de formă, pe când americanul, înalt de 2,05 m a apărut parcă din neant reuşind să bată recorduri în ce priveşte reuşitele servelor şi a aşilor. John Isner vine după nişte performanţe remarcabile în ultima lună: câştigător al challengerului din Lexington şi finalist la Washington unde a trecut de Tim Henman, Wayne Odesnik, Tommy Haas, Gael Monfils şi de actualul adversar, Benjamin Becker, însă la Mastersul de săptămâna trecută s-a împotmolit în primul tur în faţa spaniolului David Ferrer. Cu toate acestea forma americanului e ridicată spre deosebire de german care la ultimele 5 turnee la care a participat a ieşit din primul tur. Probabil americanul profitând şi de faptul că va juca pe tărâm american cât şi marele atu al său, servele ce rar pot fi returnate, va avea câştig de cauză în faţa germanului pentru a doua oară.

Becker - Isner (Bonusuri Astra Sport Bets)

Este un meci de 50-50,la Washington Isner a avut probleme mari de tot cu Becker,primul set a fost dominat copios,a urmat un set 2 perfect pentru Isner,in care daca imi amintesc bine nu a pierdut niciun punct pe primul serviciu,si maxim 3 pe serviciul 2.. l-a batut in tie -breakul setului decisiv,iar daca meciul a fost atat de strans la Washington nu vad cum poate fi castigat mai clar astazi de John Isner pe o suprafata mult mai lenta. Din pacate pentru Isner,suprafata era mult mai rapida la Washington,aici la New Haven au venit multi zguristi,finala de anul trecut Davydenko-Calleri spune la fel de multe. Se va folosi un tip de mingi Wilson diferit de cel folosit la mastersurile din ultimile 2 saptamani,ceea ce ii va avantaja pe cei care lovesc bine de pe fundul terenului,ceea ce iar nu e deloc bine pentru Isner. Se vor intalni 2 jucatori care au jucat mult timp tenis la nivel de colegiu,si desi neamtul are 5 infrangeri la rand,cred ca e timpul pentru o revenire la forma din prima parte a anului.

Becker - Isner (Bonusuri Astra Sport Bets)

Ultima repetitie inainte de US Open , New Heaven. Americanul surpriza de la Washington il intalneste pe neamtzul B Becker , care nu trece prin cea mai buna forma, el fiind eliminat din primul tur de la ultimele turnee la care a jucat. In schimb , adversarul sau a castigat Challengerul de la Lexington si a ajuns in finala la Washington , insa la Cincinnati a dat de o nuca prea tare , D. Ferrer.Sunt sigur ca el va intra mult mai motivat in teren , si va profita de forma proasta a lui Becker. Cei doi s-au mai intalnit o data , chiar la Washington . Atunci a castigat in 3 seturi si a pierdut primul set. Insa nu cred ca neamtzul va fortza acum inainte de us open , insa john are toate motivele, este luna lui , tre sa se afirme. Ashadar consider ca john isner va castiga meciul pentru ca se bazeaza pe un serviciu extraordinar,aproape ca cel al lui Ivo Karlovic,in vreme ce adversarul sau nu este in cea mai buna forma

John Isner vs Benjamin Becker (Bonusuri Astra Sport Bets)

o disputa cam inegala daca ar fi sa ne luam dupa pozitiile ocupate in ierarhia generata atp, locul 52 pentru benjamin becker si doar locul 192 pentru john isner. si ar mai trebui adaugat faptul ca, pana mai acum o luna, nu prea multa lume auzise de john isner. asta pana sa aiba loc participarea sa la turneul de la washington, unde a ajuns pana in finala si, de asemenea, sa fie cunoscut pentru serviciul sau incredibil. este unul dintre cei mai buni jucatori la acest capitol, reusind sa stabileasca un nou record de asi intr-un turneu. si totusi, in afara de acest atu, isner nu prea mai are altceva special in jocul sau. de cealalta parte, nici benjamin becker nu se poate lauda cu decat cu un serviciu mediu-mediocru si o evolutie destul de slaba pe suprafete hard in acest an. ar putea totusi avea un avantaj din faptul ca a mai jucat in compania adversarului sau de astazi si daca va reusi sa-i faca fata serviciului extrem de bun, ar putea foarte usor sa-i ia cel putin un set. voi merge totusi pe mana lui isner, care se bucura si de sustinerea fanilor, si care a castigat tot cu un scor de 2-1 la seturi singura lor intalnire de pana acum, chiar la washington. noroc bun!

Becker B.vIsner J. (Bonusuri Astra Sport Bets)

Un meci cu o cota oscilanta in functie de casa de pariuri,personal nu inteleg de ce un jucator care a aparut de cateva luni in lumea buna a tenisului, in special dupa ce a reusit un turneu bun la Washington, unde a ajuns in finala unde a fost eliminat si fie asa mare favorit in fata germanului Becker B., care se afla in momentul de fata locul 49 in clasamantul ATP. Consider ca germanul are prea multe atu-uri de parte lui, singurul atu pe care il putem acorda americanului este ca meciul are loc pe pamant american.Ultima intalnire a avut loc pe 1 august intre cei doi , cand a castigat americanul cu scorul de 2-1. Cota este valoroasa, probabil ca americanul inca joaca din entuziasm si cum dupa aceea finala in fata lui Roddick A. , a pierdut cateva meciuri usoare, iar germanul cred ca nu il va mai lua de sus si in acest meci iar experienta acumulata in tenis il va ajuta sa castige acest meci. Sa fie cu noroc

Kuznetsova S. - Radwanska.A (Bonusuri Astra Sport Bets)

Acest meci de la turneul WTA New Hanven le pune fata in fata pe ocupanta locului 4 in clasamentul WTA ,Kuznetsova S si pe ocupanta locului 32 in calasmentul WTA ,Radwanska.A . Cele doua jucatoare s.au mai intalnit o singura data in circuitul WTA. Acel meci a fost castigat de Kuznetsova S. : 02/07-07 Wimbledon, England R32 Europe Iarbă Kuznetsova, Svetlana 2:0 62 63 . Ultimele 5 turnee: Kuznetsova, Svetlana Data Etapa Meci Rezultat Seturi Rogers Cup, Toronto, Canada, America 17/08-07 Sferturi de finală Kuznetsova, Svetlana vs. Golovin, Tatiana 1:2 62 57 16 16/08-07 R16 Kuznetsova, Svetlana vs. Shaughnessy, Meghann 2:0 63 62 15/08-07 R32 Kuznetsova, Svetlana vs. Vinci, Roberta 2:0 62 76 Wimbledon, England, Europe 05/07-07 Sferturi de finală Kuznetsova, Svetlana vs. Williams, Venus 0:2 36 46 03/07-07 R16 Kuznetsova, Svetlana vs. Paszek, Tamira 2:0 63 62 02/07-07 R32 Kuznetsova, Svetlana vs. Radwanska, Agnieszka 2:0 62 63 28/06-07 R64 Kuznetsova, Svetlana vs. Mattek, Bethanie 2:0 76 64 26/06-07 R128 Kuznetsova, Svetlana vs. Vakulenko, Julia 2:1 46 64 63 Roland Garros, Paris, Europe 05/06-07 Sferturi de finală Kuznetsova, Svetlana vs. Ivanovic, Ana 1:2 06 63 16 03/06-07 R16 Kuznetsova, Svetlana vs. Peer, Shahar 2:0 64 63 02/06-07 R32 Kuznetsova, Svetlana vs. Cibulkova, Dominika 2:0 62 63 31/05-07 R64 Kuznetsova, Svetlana vs. Shaughnessy, Meghann 2:0 76 63 30/05-07 R128 Kuznetsova, Svetlana vs. Bychkova, Ekaterina 2:0 60 63 Internazionali BNL Italia, Rome, Italy, 20/05-07 F Kuznetsova, Svetlana vs. Jankovic, Jelena 0:2 57 16 19/05-07 Semifinale Kuznetsova, Svetlana vs. Hantuchova, Daniela 2:0 64 62 18/05-07 Sferturi de finală Kuznetsova, Svetlana vs. Safina, Dinara 2:0 61 63 17/05-07 R16 Kuznetsova, Svetlana vs. Fedak, Yuliana 2:0 76 61 16/05-07 R32 Kuznetsova, Svetlana vs. Santangelo, Mara 2:0 63 63 German Open, Berlin, Germany, Europe 13/05-07 F Kuznetsova, Svetlana vs. Ivanovic, Ana 1:2 63 46 67 12/05-07 Semifinale Kuznetsova, Svetlana vs. Henin, Justine 2:1 64 57 64 11/05-07 Sferturi de finală Kuznetsova, Svetlana vs. Petrova, Nadia 2:0 76 64 10/05-07 R16 Kuznetsova, Svetlana vs. Muller, Martina 2:0 63 62 09/05-07 R32 Kuznetsova, Svetlana vs. Bammer, Sybille 2:0 61 75 Ultimele 5 turnee: Radwanska, Agnieszka Data Etapa Meci Rezultat Seturi Pilot Pen Tennis, New Haven, USA, America 22/08-07 R32 Radwanska, Agnieszka vs. Sugiyama, Ai 2:1 76 36 64 Nordea Nordic Light Open, Stockholm, Sweden, Europe 05/08-07 F Radwanska, Agnieszka vs. Dushevina, Vera 2:0 61 61 04/08-07 Semifinale Radwanska, Agnieszka vs. Pironkova, Tsvetana 2:0 64 63 04/08-07 Sferturi de finală Radwanska, Agnieszka vs. Wozniacki, Carolina 2:0 64 61 01/08-07 R16 Radwanska, Agnieszka vs. Domachowska, Marta 2:0 60 63 30/07-07 R32 Radwanska, Agnieszka vs. Malek, Tatiana 2:0 62 61 Internazionali femminili di tennis, Palermo, Italy, Europe 20/07-07 Sferturi de finală Radwanska, Agnieszka vs. Szavay, Agnes 0:2 06 36 19/07-07 R16 Radwanska, Agnieszka vs. Zakopalova, Klara 2:0 63 64 17/07-07 R32 Radwanska, Agnieszka vs. Koryttseva, Mariya 2:0 61 64 Wimbledon, England, Europe 02/07-07 R32 Radwanska, Agnieszka vs. Kuznetsova, Svetlana 0:2 26 36 28/06-07 R64 Radwanska, Agnieszka vs. Muller, Martina C 61 40 (M.Müller retired) 27/06-07 R128 Radwanska, Agnieszka vs. Pironkova, Tsvetana 2:0 62 61 Eastbourne, England, Europe 20/06-07 R16 Radwanska, Agnieszka vs. Henin, Justine 0:2 46 16 19/06-07 R32 Radwanska, Agnieszka vs. Craybas, Jill 2:1 62 57 60

Safina D.- King V. (Bonusuri Astra Sport Bets)

Un meci din cadru tueneului de la New Haven unde se intalnesc favorita numarul 4 Safina si americanca de origine asiatica King. Safina este o jucatoare in varsta de 21 de ani cu o inaltime de 1.82 si o greutate de 70 kg. King este o jucatoare in varsta de 18 ani avand o inaltime de 1.65 si o greutate de 57 kg. In clasamentul wta safina se afla pe locul 16 iar King pe 82. In intalnirile directe scorul este 1-0 pentru safina victoria find optinuta in anul 2006 la turneul de la Los angeles cu scorul 1-6 7-5 6-2. Clar jucatoarea care serveste mai bine este safina find foarte greu de obtinut break pe serviciul ei ea find si jucatoarea mai puternica . Singura arma al lui King este deplasarea in teren dar daca lui Safina ii va iesi jocul nu va avea probleme . Stin ca safina este o jucatoare de moral te poti astepta la orice in primul set dar daca prinde cateva lovituri bune este foarte greu de batut.

Ram A.-Kuznetsov A.-Sweeting R. (Bonusuri Astra Sport Bets)

Un meci din cadru turneului de la New Haven in care se intalnesc favoriti numarul 2 Erlich si Ram contra unor americani care au intrat pe tabloul principal cu ajutorul unui wc.Cele doua perechi nu s-au mai intalnit niciodata pana acuma.Erlich si Ram sunt in mare forma dupa castigarea turneului de la Cincinnati unde au trecut Almagro/ Ferrer 6-1 6-4 in turul doi au trecut de perechea sarba formata din Djokovic si Zimonjic 6-2 6-2in semifinala au trecut de pereche ceha Dlouhy/ Vizner 7-5 7-6 iar in finala au trecut de perechea americana favorita numarul 1 Bryan/Bryan scor 4-6 6-3 11-9. Kuznetsov cu Sweeting sunt o pereche care se afla la inceput find doi jucatori tineri si nexperimentati jucand pentru prima data inpreuna. Cred ca acest meci va fi unul foarte scurt in care invigatori vor fi Erlich si Ram. Erlich si Ram au ca obiectiv clar clasarea in primele opt echipe pentru a putea merge la turneul campionilor. Cred ca in acest turneu vor ajunge cel putin in semifinala daca nu vor castiga.

Del Potro - Gilles Simons (Bonusuri Astra Sport Bets)

Pentru astazi va propun inca o partida ce se desfasoara la turneul de tenis de la New Haven(USA) ce dintre argentinianul Del Potro un jucator in varsta de doar 18 ani si francezul Gilles Simons.Argentinianul este unul dintre cei mai buni jucatori dupa parerea mea si cred ca isi va intra in forma astazi in fata francezului Gilles Simon. In primul tur Del Potro Del potro a trecut tot de un francez,Jo Wilfried Tsonga,in 3 seturi 3-6 6-3 6-4.Cred ca forma pe care a avuto la Cincinnati sa se repete astazi iar acest meci sa se termina ca victoria argentinianului in fata lui Canas 6-2 6-2.Dupa care a urmat infrangerea in fata lui Moya in trei seturi 7-5 3-6 7-5. Francezul Simon a castigat in fata cipriotului Bagthatis si a reusit sa castige trofeul de la Marseille. In final cred ca meciul dintre argentinian si frantez sa fie unul extrem de incins si echilibrat si chiar daca argentinianul ar pierde primul set ar putea sa revisa si sa castige acest meci. Noroc tuturor !!!

Szavay - Hantuchova (Bonusuri Astra Sport Bets)

Turul doi de la turneul New Haven le aduce fata in fata pe Agnes Szavay pozitia 41 wta si Daniela Hantuchova numarul 10 mondial. Szavay nu se poate lauda cu rezultate prea bune sezonul acesta pe hard mai ales ca nu a trecut de primul tur la nici un turneu, acest tur secund fiind cea mai mare realizare anul acesta si dupa 3 meciuri de calificari plus un prim tur cu Samantha Stosur ii va fi greu sa-i faca fata unei Hantuchova care vine mai fresh dupa un prim tur liber. Slovaca are rezultate bune sezonul acesta castigand Indian Wells trecand in finala in 2 seturi de Kuznetsova, a mai jucat o semifinala la Doha si o alta Stanford pierdute la Kuznetsova si respectiv Chakvetadze. La Australian Open s-a oprit in turul 4 pierzand la Kim Clijsters, iar la Dubai a intalnit-o pe Amelie Mauresmo si a cedat tot in turul 4 dupa 3 seturi. Hantuchova are toate sansele sa castige la minimum de seturi.

Capdeville P. - Ram R. (Bonusuri Astra Sport Bets)

Au inceput si calificarile la mare turneu de gland slem de la us open ....Capdeville P. - Ram R. in oprinia mea ...in aceasta intalnire dintre chilianul si americanul Ram ....o sa fie un meci la discretia chilianului ...care chiar daca intalneste un american astazi turneul avand loc in america....nu cred ca o sa aibe ceva sanse in fatza lui capdeville care joaca foarte bine in ultimul timp....a avut rezultate buna spre deosebire de american si chilianul ocupa locul 120 in calsamentul atp fatza de locul 205 cel al adversarului sau. Ultimul meci al lui Capdeville a fost la Washington impotriva lui ivo Karlovic pe care la pierdut destul de greu in 3 seturi 64 36 67...ce ne arata ca este intr`o forma buna. Mizez pe victoria lui in 2 seturi in meciul de astazi cu americanul Ram care nu preaare rezultate deosebit de bune in ultimele intalniri ultimul meci la Financial Group Masters Qualifying, Cincinnati, America l-a pierdut clar in 2 seturi 4-6, 36 in fatza lui spadea

Bondarenko (Bonusuri Astra Sport Bets)

La turneul feminin de la New Haven se intalnesc in turul doi Sania Mirza pozitia 28 in clasamentul atp si Alona Bondarenko numarul 23 atp. Mirza a avut un prim meci usor trecand in 2 seturi 6-3 6-3 de Anabel Medina Garrigues in timp ce Bondarenko a avut ceva probleme in ultimul set cu Olga Govortsova ajunganduse la tie-break. Pentru ucrainianca nu a fost un sezon prea bun pe hard cele mai bune performante fiind un tur 3 la Australian Open si Indian Wells. De cealalta parte Mirza conduce la intalnirile directe 2-0 si un sezon bun pe hard cu finala la Stanford pierduta la Anna Chakvetadze, o semifinala la Hobart si alte doua la Pattaya si Cinncinati plus un sfert de finala la Bangalore si un altul la San Diego. Deoarece in cele 2 intalniri Bondarenko i-a luat indiencei cate un set s-ar putea sa nu fie un meci prea usor pt Mirza, dar predictia mea este ca va trece mai departe.

Raymond (Bonusuri Astra Sport Bets)

m-am orientat asupra unui meci interesant azi in proba de dublu a turneului de dublu de la new haven statele unite unde inca din primul tur se intalnesc Black/Huber si Davenport/Raymond . Black/Huber o pereche sudata de cva timp au reusit rezulatae bune impreuna in ultimul timp aratand o forma buna si probabil ca sint principalele favorite chiar la cxastigarea us openului care se apropie iar acest turneu reprezinta un bun antrenament . mai ales ca azi intalnesc o echipa formata din Raymond o jucatoare care a mai jucat in ulttimul timp chiar la DUBLU . iar coechipiera ei de azi este nimeni alta decat linsday Davenport fosta lider mondial insa care a luat o pauza din cauza ca a nascut si incearca incet incet sa reintre in circuit luando cu proba de dublu unde este mai lejer. de aceea am sa mizez azi pe perechea Black/Huber. aflate intr-o forma buna si cred ca nu vor avea nici o problema in a castiga acest meci. bafta!!!

Acasuso Jose-Hrbaty Dominik (Bonusuri Astra Sport Bets)

meci in primult tur al turneului de la new haven statele unite un ultim turneu inaintea ultimului turneu de grand slam al anului este vorba dfe us open. asdar pentru jucatori este ultimu antrenament , ca sa spun asa si acum trebuie pus la punct ceea ce scrartie pentru ei. in acest prim tur meciul dintre argentinianul Acasuso, Jose nascut la Posadas-Misiones ocupant al locului 69 in lume un jucator bun pe zgura care insa incearca si pe hard dar e mai greu. il intalneste azi pe slovacul Hrbaty, Dominik un jucator nascut la Bratislava ocupant al oocului 36 atp . acesti doi jucatorii s-au intalnit de 2 ori pina acun aceasta fiind a 3 intalnire in cela;late doua intalniri s-a impus argentinianul Acasuso jose insa a trecut cva timp de atunci in 2005 la Auckland New Zealand pe hard scor 7-6 6-3 si in 2002 la Sopot, Poland pe zgura scor 6-4 6-7(4) 6-4. asdar ne asteapta un meci interesant si am sa merg pe mana slovacului aflat si intr -o forma buna . bafta!!!

Bammer - Daniilidou (Bonusuri Astra Sport Bets)

n meci interesant in optimile de finala ale turneului de la new Haven intre jucatoarea austriaca Sybile Bammer si jucatoarea de origine greaca Eleni Daniilidou. Jucatoarea austriaca Sybilie Bammer in varsta de 27 de ani se afla pe locul 20 in clasamentul Wta Ranking,ea are in palmares un turneu castigat chiar in acest an,si a strans din tenis aproximativ 400000 de dolari,de partea cealalta adversara ei jucatoarea de origine greaca Eleni Daniilidou in varsta de 24 de ani se afla pe locul 42 in clasamentul Wta Ranking,ea are in palmares 4 turnee castigate,niciunul in acest an,ea a strans din tenis aproximativ 250000 de dolari. Cele doua jucatoare s-au mai intalnit odata pana acuma meciul incheindu-se cu victoria jucatoarei de origine greaca Eleni Daniilidou.In primul tur Bammer a trecut de Shaughnessy in doua seturi fara nici o emotie,in timp ce Eleni Daniilidou a invins-o pe Martina Muller din germania tot in doua seturi.Cred ca va fi un meci in care Bammer se va impune in doua seturi.

Andreev - Montanes (Bonusuri Astra Sport Bets)

Un meci interesant in saisprezecimile de finala ale turneului de la New Haven intre rusul Igor Andreev si spaniolul Albert Montanes.O ultima repetitie inainte de ultimul turneu de Grand Slam al anului cel de la Us Open care va debuta saptamana viitoare.In acesta partida cred ca Andreev are prima sansa deoarece trebuie sa demonstreze ca este in forma inaintea ultimului turneu de Grand Slam al anului cel de la Us Open.Igor andreev in varsta de 24 de ani se afla pe locul 39 in clasamentul Atp Ranking,el a reusit pana acum sa-si treaca trei turnee castigate in palmares,niciunul in acest an,iar din tenis a castigat aproximativ 2 milioane de dolari,de partea cealalta adversarul sau ibericul Albert Montanes in varsta de 27 de ani se afla pe locul 46 in clasamentul Atp Ranking,el nereusind pana acuma sa-si treaca vreun turneu castigat in cariera,iar din tenis a strans aproximativ 1700000 de dolari,La intalnirile directe conduce rusul Andreev cu scorul de 2-0.

Kuznetsova (Bonusuri Astra Sport Bets)

La turneul feminin de la New Haven Svetlana Kuznetsova dupa un prim tur liber o va intalni in turul doi pe Agnieszka Radwanska care a trecut in primul tur de Ai Sugiyama 7-6 3-6 6-4. Kuznetsova a inceput sezonul cu o accidentare la Sydney, dar si-a revenit la timp pentru Australian Open unde a pierdut in turul 4 la Shahar Peer. Tot pe hard a jucat o semifinala cu Henin la Dubai si o finala tot cu belgianca la Doha. Pe hardul de la Indian Wells a ajuns pana in finala cedand in 2 seturi in fata Hantuchovei. Radwanska locul 32 wta are pe hard un tur patru la Miami pierdut in fata italiencei Garbin 4-6 2-6 si o finala la Stockholm castigata in fata Verei Dushevina. Singura intalnire dintre cele doua s-a petrecut anul acesta la Wimbledon in turul trei, Kuznetzova trecand mai departe dupa un 6-2 6-3. Rusoaica are un servici puternic si bine plasat care va face ravagii in jocul polonezei. Predictia mea este pentru victoria Kuznetsovei.

Bondarenko - Mirza (Bonusuri Astra Sport Bets)

In meci interesant in optimile de finala ale turneului de la New Haven inte ucrainianca Alona Bondarenko si indianca Sania Mirza o ultima repetitie inainte de ultimul turneu de Grand Slam al anului.Cred ca indianca Sania Mirza se va impune in fata ucrainiencei Alona Bondarenko pentru ca este mai in forma decat aceasta.Ucrainianca Alona Bondarenko in varsta de 23 de ani se afla pe locul 23 in clasamentul Wta Ranking,ea are in palmares un turneu castigat,iar din tenis a strans aproximativ 300000 de dolari,de partea cealalta adversara ei indianca Sania Mirza in varsta de doar 20 ani se afla pe locul 28 in clasamentul Wta Ranking,ea a reusit sa-si treaca pana acum in palmares un turneu castigat,iar din tenis a castigat aproximativ 300000 de dolari.Cele doua jucatoare s-au mai intalnit pana acuma de doua ori,de fiecare data s-a impus Sania Mirza in trei seturi.Cred ca va fi un meci frumos intre aceste doua tinere jucatoare,iar la final Mirza va castiga in trei seturi,asa cum a facut-o in cele doua intalniri precedente.

Ferrer - Isner (Bonusuri Astra Sport Bets)

Inca un meci interesant in cadrul saisprezecimilor de finala ale turneului de la New Haven intre americanul John Isner si spaniolul David Ferrer.O ultima repetitie inainte de ultimul turneu de Grand Slam al anului cel de la Us Open care va debuta saptamana viitoare.In acesta partida cred ca Ferrer are prima sansa deoarece trbuie sa demonstreze ca este in forma inaintea ultimului turneu de Grand Slam al anului cel de la Us Open,de partea cealalta Isner este un jucator tanar de 22 de ani care promite foarte multe,Acest meci dintre acesti doi jucatori a mai avut loc chiar saptamana trecuta in primul tur al mastersului de la Cincinnati cand ferrer l-a invins pe Isner fara drept de apel in doar doua seturi scor 7-6,6-3,dar cred ca astazi va avea o partida mai dificila in fata americanului,care a trecut in turul precedent tot in doua seturi de germanul Becker..Intalnirea de saptamana trecuta a fost singura confruntare directa dintre acesti doi tenismeni,e.David Ferrer se afla pe locul 15 in clasamentul Atp Ranking,in timp ce adversarul sau John Isner se afla pe locul 199.

Pariuri Sportive

Pariuri Gratis

Bine ai venit pe situl nostru, locul unde vei afla totul despre pariuri online, agentii de pariuri sportive, poker, jocuri de casino, table, bingo, totpot, supertoto, moneybookers, bonusuri, carduri si multe alte informatii care ar trebui sa le detina orce jucator sau pur si simplu orice parior care vrea sa faca bani din acest hobby.


De asemenea va punem la dispozitie un serviciu de livescore (rezultate live din fotbal, tenis, baschet, handbal, hochei) si statistici sportive cu clasamente la zi pentru o gama variata de sporturi si competitii, atat din tara cat si din strainatate.


Puteti sa va inspirati din alegerile tipsterilor nostrii profesionisti atunci cand luati decizia importanta de a plasa un pariu, printr-un simplu click la sectiunea Biletul Zilei.

Dnipro Dnipropetrovsk - CFR Cluj

Pe Clujeni ii asteapta in aceasta dupa-amiaza un meci foarte greu impotriva echipei lui Oleg Protasov si mai nou a fostului rapidist Ionut Mazilu.In meciul cu Slovan Liberec CFR nu a jucat foarte bine fiind condusi cu scorul de 2-0 insa au reusit sa revina si sa egaleze in min 85 dintr-un penalty care dupa parerea mea nu a fost.Cu siguranta echipele nu se vor chinui prea mult fiind un meci amical in care amandoi antrenorii introduc jucatori noi sau de la echipa a 2a pentru a-si face o parere despre ei si un prim 11 in meciurile oficiale.Dupa parerea mea CFR va invinge pentru ca trebuie sa arate ca o adevarata echipa care vrea sa joace la anul in Liga Campionilor si sa trateze orice meci cu maxima seriozitate pentru ca numai asa vor face performanta si sa indeplineasca dorinta patronilor aceea de a juca in Liga Campionilor si de a aduce echipe precum Real Madrid sau AC.Milan la Cluj.Bafta tuturor si sa castigati tot mai multi!!!

steaua - lokomotiv sofia

Dupa o campanie de achizitii reusita si pastrand vedetele la echipa Steaua are o noua fata in amicale castigand pana acum toate partidele disputate. Cel mai mult m-a impresionat ultima partida cu Teplice deoarece desi lipsiti de aportul jucatorilor plecati la nationala Steaua a controlat autoritar partida castigand in final cu 2-0. Pepe Moreno, Mendoza si Dayro Moreno par deja niste achizitii reusite. SI pentru acest meci Steaua nu poate conta pe cei plecati la national: Dica, Nesu, OV.Petre, Goian si Nicolita. Radoi ramane accidentat. Pepe Moreno a acuzat niste probleme medicale la ultimul antrenament si foarte probabil nu va fi folosit azi. Dar Badea sau Neaga de-abia asteapta sa arate lui Lacatus ca merita un loc in primul unsprezece. Apararea va fi formata iar din Baciu si Ghionea, un cuplu care se intelege bine. Plesan la mijloc alaturi de Eze... sincer Steaua imi pare sa aiba un lot de jucatori mai bun decat si al CFR-ului, multe rezerve de valoare. Echipa bulgara cunoscuta noua mai mult dupa dubla cu otelul din uefa va disputa primul meci de pregatire in Antalya cu Steaua. Au mai disputat 3 amicale interne in care au avut evolutii modeste cu echipe modeste. Practica un stil ofensiv, se vor deschide si Steaua va avea destule ocazii de gol. Vedeta lor tocmai a parasit formatia pentru a juca in China. Mergeti cu incredere pe victoria Stelei.

Ghana - Camerun

Editia din 2008 a Cupei Africii pe Natiuni reuneste la start 16 dintre cele mai bune echipe de fotbal de pe Continentul Negru, printre care Ghana, Egipt si Coasta de Fildes, marile favorite ale competitiei. Ghana a învins Marocul cu 2-0 în ultima etapă a primei faze a Cupei Africii pe Naţiuni şi a terminat grupa A pe primul loc, cu trei victorii din tot atâtea partide disputate. Golurile întâlnirii au fost înscrise de Essien (min 26) şi Muntari (min 45). Camerun s-a calificat in sferturile de finala de pe locul doi, fiin invinsa doar de Egipt, scor 4-2. In celelalte doua meciuri a zdrobit Zambia cu 5-1 si atrecut la pas de Sudan cu 3-0. Gazda Ghana a trecut cu greu de Nigeria, fiind nevoiţi să revină de la 1-0 cu un om în minus pe teren. În semi-finale ghanezii îi vor întâlnii pe leii din Camerun, care au avut cu emoţii Tunisia, în singurul meci cu prelungiri din acest turneu (2-3 scor final). Camerun detine cinci trofee ale Cupei Africii, iar Eto'o devine cel mai bun marcator din istoria CAN. Ghana a castigat Cupa Africii de patru ori.

Coasta de Fildes - Egipt

Selecţionata de fotbal a Egiptului a fost a treia echipă calificată în semifinalele Cupei Africii pe Naţiuni, competiţie pe care egiptenii cu câştigat-o în urmă cu doi ani. Egipt a trecut cu 2-1 de Angola după un meci decis în prima repriză de golurile lui Hosny şi Zaki, respectiv Manucho. Campionii en-titre au deschis scorul prin Hosny, din penalty, după o lovitură de pedeapsă acordată destul de uşor la un presupus henţ în careu al căpitanului Andre Macanga. Angola a egalat printr-un gol splendid reuşit de Manucho, şut sub transversală de la circa 25 de metri, însă bucuria angolezilor a durat doar câteva minute căci înainte de pauză, Zaki a marcat golul victoriei pentru Egipt înscriind cu pieptul la o centrare venită de pe partea dreaptă. Selecţionata de fotbal a Coastei de Fildes a doua echipă calificată în semifinalele Cupei Africii pe Naţiuni. Coasta de Fildes a umilit cu 5-0 Guinea după ce la pauza era doar 1-0 marcator Abdul Kader Keita (min.25). Celelalte goluri au fost marcate de Didier Drogba (min.70), Salomon Kalou (min.73 si 81) si Bakary Kone (min.87). Va fi un meci tare in care ambele echipe doresc victoria.

ARGENTINA vs GUATEMALA

Argentina gazduieste pe slab cotata echipa din Guatemala pentru un meci de pregatire pentru care antrenorul Sergio Batista, care antreneaza echipa Olimpica argentiniana declara ca joaca sa formeze o formula cat mai eficienta atat in atac cat si in aparare.Ajutoarele pe care managerul le-a chemat sunt: Juan Roman Riquelme mijlocas de la Boca Juniors unul dintre putinii convocati peste 23 de ani si sonsiderat cel mai bun jucator argentinian la ora actuala,Javier Mascherano mijlocasul lui Liverpool, Fernando Gago mijlocasul lu Real Madrid care a jucat in Cupa Americii sub Alfio Basile, care acum antreneaza echipa mare pentru calificarea la WC2010 si dublul campion mondial la tineret Sergio Aguero, Lionel Messi,iar in poarta Oscar Ustari.Argentina vine in urma a 2 victorii contand pentru preliminarile campionatului mondial din 2010, impotriva Boliviei acasa 3-0 si a Columbiei in deplasare 0-2. Guatemala este antrenata de Hernán Darío Gómez. Cu o asemenea grupa de jucatori tineri dornici de afirmare nu pot sa afirm altceva decat ca nu cred ca am gasit cote suficient de bune dar as fii pus peste 6 goluri...Sa avem bafta!

USA vs MEXICO

Statele unite au casigat ultimele trei amicable dup ace au pierdut impotriva Braziliei in septembrie scor 4-1. Ultimele 3 meciuri nu doar ca au castigat dar au avut facut-o fara a primi gol. Managerul Bod Bradley declara ca vrea sa castige acest meci la scurt timp dup ace a declarat ca vrea sa foloseasca mai multe tactici in care sa permita mai multor jucatori sa joace si se afirme. Pe cealalta parte Mexic vine cu niste rezultate slabe pierzand in fata Braziliei 3-1, Columbiei 1-0, un egal cu Nigeria. In ultimul amical au pierdut in fata celor din Guatemala 3-2. Antrenorul mexicanilor a chemat vedetele din europa sa joace in acest meci. Sunt ateptati peste 70.000 de suporteri la acest meci care va avea loc in Huston zona cu un numar mare de minoritati hispanice. Pentru Mexic acest meci este unul de moral sic red ca se vor stradui s ail castige, pe cand pe de cealalta parte USA face doar un meci pentru incercarea jucatorilor si formarea de formatii, combinatii si legaturi intre jucatori si nu sunt asa de mult interesati de scor. Deci sper ca Mexic sa faca un meci bun. Sa avem bafta!

Coasta de Fildes - Egipt

Acest meci este una din semifinalele Cupei Africii pe Natiuni din acest an, editie gazduita de Ghana. Coasta de Fildes este principala favorita la calificarea in finala, pentru ca are o echipa mai valoroasa, cu jucatori consacrati la mari cluburi europene si lucrul cel mai importnat, jocul le iese din plin, dovada fiind rezultatele obtinute....ultimele 2 meciuri....Ivory Coast-Guinea....5 - 0 si Ivory Coast -Mali....3 - 0 au fost adevarate galopuri de sanatate pt Didier Drogba si colegii sai. Astazi vor intalni insa o echipa mult mai puternica care le va pune probleme serioase. Egiptenii sunt ambitiosi si vor da tot ce au mai bun la aceasta ora pentru a produce o mare surpriza si a elimina principala favorita la castigarea competitiei. Nu cred ca vor reusi acest lucru dar cu siguranta vor marca si va fi un meci spectaculos si plin de suspans.Cred ca ivorienii vor castiga la un gol sau 2 diferenta,2-1 si 3-1 fiind cele mai probabile scoruri in opinia mea. Mult succes!!!!

Lens - Nice

Inca o partida tare , care se disputa in etapa cu numarul al 25 lea in franta , Lens Nice.Lens este favorita acestei partide deoarece joaca pe propriul teren .Lens ocupa pozitia a 13 a in campionat , loc cu ghinion.Pot sa spun despre Lens ca trece printr-o forma buna , in ultimile 5 partide , doar un egal pentru Lens , ultima victorie in deplasare cu scorul de 4-1 pe terenul lui Caen unde stim cu toti ca acolo s-a vazut invinsa si campioana entitre a frantei Lyon.Nice este o echipa foarte bine pregatita fizic , ocupa surprinzator pozitia a 4 a in campionat , loc care ii duce in cupele europene.Nice este specialista egalurilor in deplasare , numai putin de 6 partide incheiate la egalitate .Ultima partida cei de la Nice s-au vazut invinsi pe teren propriu impotriva lui Marseille cu scorul de 2-0 , un meci foarte slab facut de cei de la Nice.Dupa cum ne-am obisnuit cu Lens , marcheaza foarte mult pe teren propriu , si cred ca este o cota bunicica , si cred ca se va marca in aceasta partida peste 1 gol.In partida din tur Nice a castigat cu 1-0.

'NU VREAU SA VAD STRAINI!"

Uriaşul crede că fără jucători autohtoni popularitatea baschetului de la noi va avea de suferit.

Gheorghe Mureşan (foto, în alb) nu se ascunde în spatele aparenţelor când discuţia se poartă pe tema valorii echipei naţionale de baschet.

Există un proiect al conducerii Asesoft Ploieşti, de înfiinţare a unei Ligi profesioniste la masculin, cu mai puţine echipe. Ţi se pare de viitor?
Poate că nu ar fi o idee rea. Dar nu cred că o să se înfăptuiască. Dacă da, cred că asta ar aduce descentralizarea şi cred că ar fi OK. Acum, o echipă din România poate să-şi ia 12 jucători străini şi să evolueze în campionat, însă noi nu vrem asta, vrem să-i vedem pe copiii noştri cum joacă baschet. Eu nu m-aş duce la un meci de baschet în România să văd nişte străini. Nu zic că nu sunt buni jucătorii străini, ei ridică valoarea campionatului, dar vreau să-i văd pe români jucând. Valoarea baschetului o vezi când joacă echipa naţională. Campionatul nu contează aşa de mult pentru mine.


Ai fost relativ recent în România. Ce deschidere ai găsit din partea oamenilor de baschet pentru ridicarea fenomenului?

Poate că am idei diferite, dar este visul meu să fac ceva să progreseze baschetul în România. Nimeni nu mi-a propus însă nimic concret niciodată. Problema este că trebuie dezvoltat un baschet care acum nu prea există. Tocmai pentru că este foarte centralizat nu poţi să faci multe. Eu am vrut un plan pentru sport în şcoli împreună cu Ministerul Învăţământului şi nu a mers. De când am început să fac programul s-au schimbat trei miniştri, aşa că aştept următorul guvern. Sportul de echipă îi face pe copii nu doar elevi mai buni, dar îi face şi mai sănătoşi, mai activi, mai comunicativi şi mai muncitori.

Când crezi că o echipă românească va avea puterea financiară de a juca în Euroligă?

În România, cred că banii vin după cum merge echipa naţională. Dacă ar fi între primele zece din Europa, atunci am avea şi bani pentru Euroligă. De obicei, majoritatea patronilor investesc să vadă jucătorii străini. Asta au păţit grecii acum zece ani: s-au trezit cu sălile goale, pentru că nu mai aveau jucători greci şi lumea nu mai venea la meciuri!

E visul meu să ajut la progresul baschetului, dar nimeni nu mi-a propus nimic concret niciodată.

88 de baschetbalişti de peste hotare sunt legitimaţi în momentul de faţă la nivelul Diviziei A masculine

HITZFELD, LA CARMA ELVETIEI DE LA 1 IULIE



Antrenorul formaţiei Bayern Munchen a semnat marţi un contract cu Asociaţia Elveţiană de Fotbal cu durata de 2 ani. Înţelegererea, parafată din partea elveţiană de preşedintele ASF, Ralph Zloczower, va intra în vigoare la data de 1 iulie 2008.

Câştigător al Ligii Campionilor cu două echipe, Borussia Dortmund şi Bayern Munchen, performanţă neegalată de un alt tehnician, Hitzfeld revine în Elveţia, unde şi-a început cariera de antrenor la formaţia SC Zoug.

Astra Sport Bets


Vă informăm că începând cu data de 19.08.2009, SC Astra Bettings SRL a suspendat în toate agenţiile sale, temporar, activitatea de pariere şi de operare a maşinilor electronice cu câştiguri (slot machines).

Biletele câştigătoare vor putea fi încasate în continuare din agentia în care au fost jucate, până luni, 24.08.2009, inclusiv, în intervalul orar 10:00 – 18:00.

În funcţie de judeţul în care au fost jucate biletele, câştigurile vor putea fi încasate, după perioada menţionată, până la data de 18.09.2009, inclusiv, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 - 18:00
  • Pariuri Pariloto
  • Predictii Fotbal Pariuri
  • Pariuri Astra
  • Pariloto Astra
  • Case de Pariuri Astra
  • Bonus bet365
  • Rezultate Tenis Live
  • Rezultate Live Italia
  • Rezultate Live Germania
  • Livescore Polo
  • Rezultate Live Baschet
  • Rezultate Live Rugby
  • Rezultate Live Volei
  • Rezultate Live Polonia
  • Rezultate Live Scotia
  • Livescore Basket
  • Livescore Snooker
  • Livescore Franta
  • Livescore Rugby
  • Cote sigure
  • Cote de Pariuri
  • Pariuri Martingale
  • Pariuri Castigatoare
  • Livescore Bwin
  • Pariuri Bwin
  • Astra pariuri online
  • Astra Pariuri Sportive
  • Predictii Pariuri Online
  • Pariuri Sigure
  • Concurs Tipsteri
  • Cote de Pariuri
  • Predictii Sportive Online
  • Tehnici Pariuri
  • Sfaturi despre Pariuri
  • Scoruri live olanda
  • Pariuri Gratis
  • predictii fotbal
  • concurs predictii
  • bonus inscriere pariuri
  • scoruri live germania
  • scoruri live ungaria
  • scoruri live franta
  • scoruri live belgia
  • scoruri live bulgaria
  • scoruri live austria
  • scoruri live moldova
  • scoruri live anglia
  • scoruri live serbia
  • Blog Archive

    Astra Sports Bets: 2008
    Astra Sports Bets: 2008
    Astra Sports Bets: 2008
    Astra Sports Bets: 2008