Violonistul Gabriel Croitoru a câştigat, vineri, concursul organizat de Muzeul Naţional "George Enescu", pentru darea spre folosinţă, pe o perioadă de trei ani, a viorii Guarnieri 1731, care i-a aparţinut compozitorului George Enescu şi a cărei valoare este estimată la două milioane de dolari.
Gabriel Croitoru a fost singurul candidat la concursul organizat de Muzeul Naţional "George Enescu", instituţie din subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor (MCC).
Bine ai venit la Astra!
Bine ai venit pe primul blog al agentiei de pariuri Astra Sport Bets! Cu siguranta vei gasi aici cele mai bune surse de castig alaturi de Astra Sport Bets
Astra Sport Bets
Vă informăm că începând cu data de 19.08.2009, SC Astra Bettings SRL a suspendat în toate agenţiile sale, temporar, activitatea de pariere şi de operare a maşinilor electronice cu câştiguri (slot machines).
Biletele câştigătoare vor putea fi încasate în continuare din agentia în care au fost jucate, până luni, 24.08.2009, inclusiv, în intervalul orar 10:00 – 18:00.
În funcţie de judeţul în care au fost jucate biletele, câştigurile vor putea fi încasate, după perioada menţionată, până la data de 18.09.2009, inclusiv, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 - 18:00
Blog Archive
-
▼
2009
(157)
- ► septembrie (20)
-
▼
martie
(20)
- Cum au aranjat arbitrii meciul Rapid - Steaua
- U. Craiova trimite "Bătrâna Doamnă" spre Liga a II-a
- Cornel Dinu a refuzat o leafă de 10.000 euro pe lună
- Rapid - Steaua. Au fost identificaţi suporterii ca...
- Pinalti loveste. O discutie dura, purtata ieri, la...
- Iordănescu: Este păcat pentru fotbalul românesc
- Ferrari, emotii pe pamint si in aer
- "Smecherii" de la 603
- Bataie pe aleea artistilor din cimitirul Bellu
- Trupa britanică electro Apollo 440 cântă la festiv...
- Gabriel Croitoru a câştigat vioara Guarnieri
- Actorul britanic Paul Scofield, premiat cu un Osca...
- Ultimul aristocrat al pianului
- Soferul roman premiat pentru literatura de elvetie...
- Târg de joburi pentru tinerii profesionişti
- Donatorii de sânge analfabeti sunt refuzati de cen...
- Atenţie la bolile de primăvară!
- Reparatiile scolilor pe bani europeni nu s-au term...
- Primăria Capitalei pune indicatoare de rătăcit şoferi
- Matematica de facultate la Bac'
Astra Sports Bets: Gabriel Croitoru a câştigat vioara Guarnieri
Astra Sports Bets: Gabriel Croitoru a câştigat vioara Guarnieri
Astra Sports Bets: Gabriel Croitoru a câştigat vioara Guarnieri
