Cei mai mari datornici transferaţi de pe bilanţul BCR, cea mai mare bancă
după active, sunt atât oameni de afaceri cât şi foşti funcţionari guvernamentali, de pe listă nelipsind nici regele rromilor Florea Cioabă.
Măsura bancherilor de la BCR are ca scop curăţarea bilanţului de creditele neperformante pentru a trece mai uşor în toamna aceasta de testul de stres. Cel mai mare credit vândut de BCR are o valoare de peste 800.000 de euro şi a fost acordat lui Mihai Flavius Dumitriu, un antreprenor din Piteşti, potrivit datelor înscrise în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare (AEGRM).
De altfel, Dumitriu a fost beneficiarul a patru credite
, a căror valoare totală se ridică la 1,8 mil. euro, conform aceloraşi date de la AEGRM. Mihai Dumitriu a obţinut aceste finanţări în nume propriu, ca persoană fizică. Acesta deţine o firmă
care se ocupă cu comerţul de piese şi accesorii pentru autovehicule
.
Topul celor mai mari datornici se continuă cu Vladimir Cezar Dobre, care figurează cu un credit de aproape 760.000 de euro. Cezar Dobre a lucrat în cadrul Cancelariei primului-ministru în mandatul lui Călin Popescu Tăriceanu.
Pe listă mai figurează şi cel supranumit regele rromilor, Florea Cioabă, care are un credit cu întârzieri la plată în valoare de 70.000 euro la BCR.
Banca a cesionat, în prima
parte a lunii trecute, către Bucharest Financial Plazza (BFP) SRL - o subsidiară a grupului controlat de austriecii de la Erste - un portofoliu de credite neperformante de aproape 45 mil. euro. Această tranzacţie vine după una similară realizată la finele lunii martie. Cele două contracte de cesiune dintre BCR şi BFP au fost încheiate pe o perioadă de cinci ani. În AEGRM se precizează că sumele transferate includ valoarea creanţei cesionate, la care BFP "poate adăuga alte drepturi accesorii, spre exemplu, dobânzi, penalităţi etc."
Bine ai venit la Astra!
Bine ai venit pe primul blog al agentiei de pariuri Astra Sport Bets! Cu siguranta vei gasi aici cele mai bune surse de castig alaturi de Astra Sport Bets
Astra Sport Bets
Vă informăm că începând cu data de 19.08.2009, SC Astra Bettings SRL a suspendat în toate agenţiile sale, temporar, activitatea de pariere şi de operare a maşinilor electronice cu câştiguri (slot machines).
Biletele câştigătoare vor putea fi încasate în continuare din agentia în care au fost jucate, până luni, 24.08.2009, inclusiv, în intervalul orar 10:00 – 18:00.
În funcţie de judeţul în care au fost jucate biletele, câştigurile vor putea fi încasate, după perioada menţionată, până la data de 18.09.2009, inclusiv, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 - 18:00
Blog Archive
-
▼
2009
(157)
- ► septembrie (20)
-
▼
august
(30)
- Elena Udrea sfideaza din nou Parlamentul
- Sporurile castigate in instanta saracesc Ministeru...
- Hunor atacă statalitatea României
- Romania land of choice era pe stoc
- Madonna la un pas de moarte pe Baneasa
- Ministerul de Interne vrea ca 15% din taxele aplic...
- DESINCTO SRL pregatea teapa fregatelor
- Ambasadorul rus, in vizita la Preafericitul Parint...
- Taierea bugetarilor
- EADS primeste inca 43 de milioane de euro de la Boc
- Ministrii vor face ajustari si propria evaluare fi...
- Gata banii!
- Topul datornicilor "toxici" vânduţi de cea mai mar...
- 2009: 1,4 tone de cocaină capturate în vamă
- Productia industriala a marcat a opta luna de declin
- „Primul siloz”, creditat de CEC Bank
- Fraude SAPARD de 80 milioane euro în România şi Bu...
- Firmele de textile isi inchid portile, lasand pe d...
- România ar vrea o creştere a fondurilor deja aprob...
- Deficitul comercial s-a redus în luna mai cu 61,5%...
- Ford ar putea depăşi GM
- Sorin Ovidiu Vîntu: „Ideea falimentului mă sperie”
- Conflictul Rodipet-Adevărul Holding ia amploare
- Flamingo vrea să emită obligaţiuni convertibile în...
- Acţiunile Oltchim avansează cu 6,45% la Bursă, pe ...
- Bursele rămân în scădere
- Inflaţia, în scădere
- Sindicatul salariaţilor şi conducerea Ardaf au sem...
- Economiştii sunt împotriva unui al doilea plan de ...
- Rusia ameninţă să pună sechestru asupra a două min...
Astra Sports Bets: Topul datornicilor "toxici" vânduţi de cea mai mare bancă
Astra Sports Bets: Topul datornicilor "toxici" vânduţi de cea mai mare bancă
Astra Sports Bets: Topul datornicilor "toxici" vânduţi de cea mai mare bancă
